Aviz amatorilor!!!

Protected by CopyrightSpot
Respectati sursa si investiti-o cu un link. Oricine copiaza stiri de pe alte bloguri si si le insuseste isi poate pierde blogul, conform legilor in vigoare.

Faceți căutări pe acest blog

Concurs


Premiul I:
Ionela
Draga jurnal,
Ma simt de parca traiesc intr-un cosmar din care nu ma mai pot trezi. Tot corpul imi este obosit si ma doare din cauza momentelor prin care am trecut cand am fost rapita de Rose. Lucrurile pe care le-am aflat ma dor insa mai mult decat orice rana fizica. Cu toate ca mintea mea a acceptat moartea, corpul inca se zbate si lupta, de parca ar vrea sa imi demonstreze ca e inca viu.
Nu m-am gandit niciodata prea mult la moarte, cu atat mai putin la modalitati in care voi muri. Credeam ca am in fata o viata lunga, dar uneori destinul este atat de necrutator...viata este atat de plapanda, ca o trestie in vant ce risca sa se rupa la o adiere mai puternica. Si atunci totul se termina. Nu mai e loc de regrete, de iertare, de lucruri frumoase. Nu mai exista "mai incolo".
Sunt furioasa pe mine pentru lucrurile pe care le-am amanat. Pentru rochia pe care am pastrat-o pentru o ocazie speciala, caci acum stiu ca s-ar putea sa nu mai existe acea ocazie. Pentru lucrurile pe care nu le-am rostit pentru ca nu eram pregatita, caci acum ma tem ca nu le voi mai spune niciodata.
Viata pare dintr-o data o cursa contra-cronometru. Am trait atatia ani in cenzura, am renuntat la unele lucruri pe care mi le doream doar pentru simplu fapt ca incalcau unele norme morale sau sociale. Acum imi dau seama cat am gresit.
Cu siguranta nu am crezut ca voi muri atat de curand si nici nu m-am gandit la cum o voi face, dar sa mor in locul persoanelor dragi mie pare o moarte echitabila. Eroica. Dar asta nu o face mai putin dureroasa, doar ma face pe mine sa incep sa ma impac cu acest gand.
Nici macar nu mai am puterea sa ma gandesc la ce s-a intamplat in aceasta seara cu Damon sau sa fiu socata. Propria mea moarte imi sufla in ceafa si ma impiedica sa ma gandesc la alteva. O sa mor. Indiferent de ce ar face Stefan sau Damon ca sa ma salveze, o sa mor. E o realitate si o simt.
Damon a venit in aceasta seara sa imi inapoieze pandantivul cu verbina si a crezut, in modul arogant specific lui, ca daca nu l-am purtat o vreme inseamna ca sunt vulnerabila la constrangere. Daca as fi stiut ce urmeaza, i-as fi marturisit ca am baut ceai cu verbina pentru a ma tine in siguranta.
El credea ca ma va putea constrange, asa ca mi-a marturisit ce simte pentru mine.Ma iubeste. Cuvintele lui rasuna ca un ecou in mintea mea, iar imaginea chipului sau brazdat de o singura lacrima solitara ma face sa ma cutremur.
Stiam. Ar fi trebuit sa fiu oarba ca sa nu vad cum ma priveste. Stiam ca este atras de mine, ca ma doreste, poate ca tine la mine putin. Dar nu mi-am imaginat niciodata ca este vorba de o iubire atat de puternica.
Apoi m-a constrans sa uit. Vreau sa spun, a incercat. Si oricat de mult mi-as fi dorit sa ii sterg lacrima, sa il strang in brate sau sa il lovesc, -nu eram exact sigura ce vreau sa fac- a trebuit sa ma prefac. Nu si-a dat seama ca nu a reusit sa ma constranga. A plecat ca o adiere fina, lasandu-ma singura.
Cu toate ca marturisirea lui m-a zdruncinat, trebuie sa ma comport ca si cum nu as sti nimic. Trebuie sa imi sterg asta din minte, ca si cum nu s-ar fi intamplat.
Viata mea e atat de complicata, incat uneori ametesc doar gandindu-ma la cate probleme am. Dar nu va trebui sa rezolv niciuna din ele.
Pentru ca o sa mor.





Premiul II:

Darmina 

Dragă Jurnalule,
Nu vreau să analizez prea mult toată povestea care s-a întâmplat astăzi. Este peste puterile mele să accept tot ce mi se întâmplă şi totuşi, reuşesc să o fac... pentru că îl iubesc pe Stefan. Nici măcar eu nu mai ştiu cum pot să suport tot ce se petrece în jurul meu, parcă aş trăi într- un coşmar continuu, iar tot acest coşmar are legătură cu Katerine şi i se datorează în totalitate ei. De ce mai trebuie să fie în viaţă? Nu putea pur şi simplu să ardă cu toţi ceilalţi vampiri în biserică? Acum ar fi fost totul bine, iar eu aş fi putut să trăiesc o viaţă cât de cât decentă alături de Stefan. Şi spun cât de cât decentă, pentru că nici măcar el nu îmi poate oferi normalul.
Nu pot să înţeleg de ce mi se întâmplă toate aceste lucruri mie. Dintre toate milioanele de persoane de pe planetă, am fost aleasă tocmai eu să ţin piept celor mai ciudate lucruri care ar putea exista în lume.
Ceea ce s-a întâmplat astăzi a fost cât se poate de neobişnuit. Nici nu ştiu dacă mă vei putea crede, dar o să încerc să-ţi spun. Îmi aduc aminte că după ce am plecat de la balul mascat, cineva mi-a pus mână la gură, forţându-mă să nu mai pot respira. Apoi, am leşinat. Nu ştiu pentru cât timp. M-am trezit legată strâns de mâini şi de picioare, purtată în braţe de către o persoană pe care nu o mai văzusem niciodată. Durerea de la rănile făcute aseară încă mă chinuia îngrozitor şi abea reuşeam să nu ţip chiar în momentul acela, chiar acolo. Curând, vampirul pe care mai devreme l-am numit „cineva“ a încercat să mă muşte, doar că o femeie frumoasă şi înaltă l-a oprit. Explicaţiile ei păreau să nu apară prea curând, apoi, am leşinat din nou, simţind greutatea palmei ei lovindu-mi obrazul.
Nu înţelegeam de ce toată lumea mă căuta pe mine şi mai ales acel Elijah de care mi-a spus femeia, pe care o cheamă Rose, apropo, atunci când m-am trezit. A spus că este unul dintre cei originari. Ce ar vrea să însemne asta? Nici măcar nu se obosea să îmi explice ceva, iar întrebările mele curgeau ca izvoarele repezi şi limpezi de munte. Mi-a spus că eu sunt dublura Katerinei Petrova şi că eu sunt cheia blestemului soarelui şi al lunii. Că numai prin sacrificiul dublurii malefice se poate dezlega blestemul, pentru că Piatra Lunii îl leagă, că numai sângele vărsat de mine îl dezlega - adică eu trebuia să mor. Şi chiar când căutam şi mai multe explicaţii a apărut el - Elijah. L-a omorât pe prietenul lui Rose, Trevor, pentru că a avut încredere în Katherine şi a ajutat-o... şi nu pot să-mi dau seama cum am putut rezista la o scenă ca aceea. Nu pot să-mi dau seama cum rezist tuturor lucrurilor care se întâmplă şi care gravitează în jurul meu, precum un satelit în jurul planetei sale.
Originarul mi-a smuls rapid şi brutal lanţul cu verbină de la gât, iar apoi l-a aruncat printre lucrurile dezordonate din acea cameră întunecată şi prăfuită... şi nu ştiu ce şi-a dorit să ştie de la mine, dar cu siguranţă a aflat...
Nu pot să-mi dau seama cum m-au găsit, însă Stefan şi cu Damon au ajuns acolo într-un final. Uitasem să spun că Bonnie mi-a trimis un mesaj scris pe o hârtie în care-mi zicea că fraţii Salvatore vin după mine. Nu ştiu cum totul s-a petrecut atât de repede, se mişcau cu o viteză atât de rapidă prin faţa mea şi nu puteam să mai procesez nimic. Tot ce ştiam era că Damon şi Stefan nu trebuiau să fie răniţi. Orice s-ar fi întâmplat cu Elijah, ei trebuiau să rămână în viaţă. Şi parcă mi-au ascultat gândurile şi rugăminţile şi au scăpat nevătămaţi, însă Elijah nu- Damon l-a omorât. Apoi, totul s-a terminat cu bine: eu şi Stefan îmbrăţisându-ne, simţindu-mi inima din nou întregită, ca şi cum el ar fi fost ancora mea de supravieţuire.
Crezi ceva din toate astea? Nici eu nu m-aş putea crede.
Ştiu că Damon mi-a adus lănţicul cu verbină înapoi în acea seară şi i-am mulţumit pentru asta. Şi de atunci, parcă toată mintea mea este în ceaţă, parcă simt că uit ceva care era vital pentru mine să ştiu. Şi nu pot să-mi amintesc. Este ca şi cum acel lucru este închis în închisoare întunecată a minţii. Deşi, când încerc să caut prin minte acel lucru care lipseşte, parcă în sufletul meu prinde viaţă un sentiment ciudat şi simt furnicături în tot corpul- ca şi cum sufletul meu ar şti ce mi-a spus Damon. Este o senzaţie atât de ciudată, şi totuşi plăcută. Am ştiut dintotdeauna că Damon trezeşte în mine sentimente noi, necunoscute şi neexploatate. Însă, acum parcă e ceva mai mult de-atât. Parcă ceea ce mi-a zis el este ceva care chiar trebuia să ştiu şi într-un fel ciudat simt că ştiu ce mi-a spus. De ce este aşa de greu să-ţi cunoşti inima? Sau de ce este aşa de greu să recunoşti că-ţi cunoşti inima? Este atât de complicat totul... Sunt mult prea multe lucruri pe care trebuie să le înţeleg, iar eu... simt că nu mai pot să fac asta la nesfârşit. E dureros să ştiu că sunt vulnerabilă la asemenea lucruri şi sentimente, însă mai dureros este să accept totul aşa cum este. Tot ce îmi doresc este ca totul să fie bine în legătură cu Jeremy, Bonnie, Damon şi Stefan. Chiar dacă asta ar implica şi sacrificarea mea. Şi dacă rămân dorinţe transformate în realitate şi pe tabla de şah a vieţii… doar mutări?

~ Elena Gilbert 

Infometeaza un vampir- doneaza sange

Image and video hosting by TinyPic